Cambodgia

Traversarea Cambodgiei cu rucsacul in spate este o experienta inedita, care te marcheaza pe viata. Situata intre Vietnam, Laos Si Thailanda, Cambodgia a ramas parca agatata doar cu un picior in istorie.

Situata intre Vietnam, Laos Si Thailanda, Cambodgia a ramas parca agatata doar cu un picior in istorie. Care istorie s-a dovedit de multe ori mareata si de si mai multe ori sangeroasa pentru acest spatiu cu clima tropicala si cu oameni calzi si prietenosi. Primul gand care ii trece prin cap unui european cand aude de Cambodgia se refera, fara indoiala, la khmerii rosii si la atrocitatile comise aici, timp de 15 ani, de crudul regim comunist.

Cambodgia s-a asezat insa pe harta lumii in primul rand prin ansamblul religios de la Angkor si prin peisajele superbe de pe cursul superior al Mekongului sau prin cele de pe coasta scaldata de Marea Chinei de Sud.

Am parcurs-o de la nord-vest spre sud-est, in aprilie, cu rucsacul in spate. Dumneavoastra insa, daca va hotarati sa vizitati Indochina, ascultati – spre deosebire de mine – de sfaturile din ghidurile de calatorie si evitati lunile de primavara, cand temperatura depaseste constant 40 de grade la umbra.

Poipet
Trecerea frontierei intr-o zi de aprilie la orele amiezei este un calvar: caldura inabusitoare, inghesuiala de nedescris, formalitati greoaie si multa-multa mizerie. Daca in partea thailandeza sistemele informatice fac formalitatile mai suportabile, functionarii khmeri au mari probleme cu gestionarea timpului. In zona libera, Poipet, s-a instalat paradisul jocurilor de noroc.

Intrucat in Thailanda acestea sunt interzise, pasionatii unor asemenea distractii primesc un permis special si trec granita pentru a-si cheltui banii in cele peste zece cazinouri luxoase de aici, in fata carora sute de cersetori isi „castiga“ existenta sub soarele dogoritor. O data trecut „dincolo“, am avut un soc: mi-am dat seama ca diferenta intre Cambodgia si restul lumii este de cel putin 100 de ani. Drumuri nationale neasfaltate sau gaurite de mine, lipsa apei potabile, pamant sterp, animale si oameni rahitici – toate acestea sunt marturii vii ale vitregiei naturii, dar si ale sangeroasei istorii recente.

Siem-Rip
Drumul pana la Siem-Rip, oras aflat in vecinatatea celebrelor temple de la Angkor, l-am parcurs cu autobuzul unei agentii de turism contractate la Bangkok: 120 de kilometri in patru ore. Pamantul rosu, bogat in fier, nu ofera prea multe locuitorilor: semiarid si napadit de insecte, face imposibila cultivarea cerealelor; doar palmieri si, rareori, cocotieri pot fi vazuti in zare.

Casele din satele de pe drum aduc cu cele din filmele anilor ’60 despre tarile Africii centrale: unicamerale, inaltate pe piloni si fara nici o facilitate moderna.

Nu exista apa curenta nici macar in centrul satelor, de electricitate sau alta sursa de energie ce sa mai vorbim. Majoritatea caselor au sapata in fata o groapa in care ploile din anotimpul umed isi aduna apa – deseori insuficienta pentru igiena si adaparea animalelor.

Aprovizionarea cu apa potabila se face in canistre si recipiente din plastic, cu sprijinul misiunilor de dezoltare, guvernul nefiind inca in masura sa sustina singur aceasta activitate.
Am vazut in multe sate gramezi de peturi ce asteptau sa fie date in schimbul celor pline, care sunt aduse zilnic cu camioane purtand insemnele agentiilor ONU sau pe cele ale ONG-urilor active in zona.