MONGOLIA

Mongolezii si modul lor de viata - subiecte pentru instantanee interesante

Sunt doar 2,5 milioane de locuitori într-o tara de sase ori cât România.
Viata acestora este modesta. Din cauza conditiilor fizico-geografice si a slabei dezvoltari industriale, ocupatia de baza este cresterea animalelor. Astfel, cel putin mâncarea - carnea, alimentul lor de baza - este asigurata.
La început de mai, majoritatea familiilor parasesc localitatile, împânzind cu albul iurtelor - locuinta lor traditionala - zonele bune de pasunat.
Urmarind migratia acestor nomazi, continuând cu constructia iurtelor, munca zilnica pe lânga animale, ocupatiile casnice si nu în ultimul rând joaca celor mici, va va face sa consumati multa pelicula.
Dorind, cu siguranta, ca imaginile dvs. sa exprime naturalete, veti întâmpina o problema. Mongolezii va vor privi cu curiozitate. Veti fi urmarit cu privirea în permanenta, mai ales ca datorita fizionomiei si îmbracamintii diferite, sunteti usor de reperat. Pentru a lua adevarate instantanee, va trebui sa va integrati realmente în cadrul familiilor.
Eu am cautat familii reprezentative, în mijlocul carora am stat chiar si pâna la zece zile (la o singura familie!). Ajunsesem sa lucrez cot la cot cu ceilalti: curatam staulul oilor, caram gunoiul, mulgeam animalele (inclusiv iepe), tundeam oi, calarind mânam celelalte animale la pascut, preparam airag - lapte fermentat de iapa - etc. Astfel, eram ca si de-al lor si nu mai reprezentam o curiozitate. Puteam sa-mi folosesc aparatul foto fara probleme.
Apropo, nu lasati sculele foto si alte lucruri de valoare la îndemâna, nesupravegheate. Nu le fura nimeni, dar curiozitatea copiilor v-ar putea provoca neplaceri.
Ceea ce nu veti putea reda pe pelicula, este ospitalitatea acestor oameni.
Este cel mai impresionant aspect al unei calatorii în Mongolia. Pentru mongolezi, ospitalitatea este o trasatura generala. Se manifesta si între ei, nu doar fata de straini.
Doar ma apropiam de vreo iurta ca, în calea mea, veneau cei "de-ai casei", cu bolul aburind cu suutei tsai - ceai cu sare si cu lapte - si farfuria cu aaruul - brânza uscata. Eram poftit apoi înauntru si eram servit cu alte preparate. De obicei, insistau sa ramân ceva mai mult la ei. Nu puteam însa sa o fac de fiecare data. Aveam un traseu si un program de realizat si îi paraseam uneori în graba. La plecare mi se dadeau bucati de brânza sau carne uscata.
Si toate acestea le fac complet dezinteresati. Noi i-am stiut ca vajnici razboinici ce au pustiit totul în calea lor. Acum sunt în extrema cealalta. Pâna mi se termina stocul, le lasam si eu câte ceva: bomboane si baloane pentru copii, tigari, zahar, orez, pixuri, caiete, etc. În ultima instanta le faceam câteva fotografii, ceea ce le facea mare placere.
Sper ca într-o zi sa revad acesti oameni cu totul deosebiti, sa le dau fotografiile. Vreau sa simt din nou permanenta vântului ce matura stepele întinse, sa revad cerul de clestar si, în primul rând, sa retraiesc sentimentul de deplina libertate întâlnit acolo.